Rasaritul Violent

Era un răsărit roş' ce ardea pământul...

Se topiseră şi copacii.
Căzuseră în braţele mele şi plângeau,
toropiţi de soarele răsăritului.

Priveai intens la mine şi mureai... de cald

Am crezut că dacă arunc, copilăreşte, un pahar cu apă
în soare, Soarele se va liniştii şi se va topii.
Eram amândoi doar doi copii.

Sala de teatru rămase goală.
Eram parcă şi spectator şi spectacol.

Am plâns când s-a evaporat apa.
Căci nisip s-a făcut lângă mine totul.
Iar tu... Tu te-ai deşirat în lacrimi sărate precum Marea Moartă.

Te-am întrebat ceva.

Nebun de gelozie, am scufundat navele lumii
folosind Soarele şi o lupă.
Am căutat să vorbesc cu tine.

Şi nu mi-ai răspuns.

Te-ai întors, îmbrăcată în mătăsuri fine
şi m-ai îmbăşiţat precum faci mereu.
Erai o briză de răcoare, precum o pală de vânt de mai.

Spectacolul e gata.
Actorii au dispărut în razele ucigaşe de soare.